Lasă-ți dorința de binecuvântări să crească în înțelepciune

Nu este nevoie să ne certăm pentru că ne dorim binecuvântări. Când viața este dificilă, în fiecare apare dorința de pace și ajutor. Ceea ce contează este că nu rămânem în așteptarea ca altcineva să ne îndeplinească acea dorință pentru noi, ci o îndreptăm într-o direcție care să ne avantajeze atât pe noi, cât și pe vecinii noștri. O dorință poate deveni o poartă spre practică, dar trecerea prin acea poartă depinde de alegerile și acțiunile noastre.

În budism, binecuvântările nu sunt doar lovituri de noroc care ne vin din exterior. A dărui, a trăi etic, a practica compasiunea și a acționa cu onestitate și bunăvoință sunt modalități de a cultiva cauze benefice. Rugăciunea și dăruirea nu sunt tranzacții pentru obținerea unui rezultat; sunt modalități de a planta cauze benefice în viața noastră chiar acum.

Dăruirea nu se limitează la oferirea de bani sau bunuri. Împărtășirea timpului, spațiului, atenției și efortului este, de asemenea, generozitate. Conduita etică nu este un set de reguli care ne leagă prin frică. Este munca de a reduce acțiunile care ne dăunează pe noi înșine și pe ceilalți și de a crea fundația pentru o viață de încredere. Compasiunea nu se îndepărtează de suferința altei persoane, stabilind în același timp limite înțelepte în jurul comportamentului dăunător.

La început, putem întreprinde acțiuni benefice pentru că sperăm să primim binecuvântări. Cu toate acestea, pe măsură ce practica noastră se adâncește, ajungem să înțelegem că binecuvântările nu sunt premii date la discreția cuiva. Ele apar din cauzele și condițiile pe care le creăm în mod repetat. Acest lucru nu înseamnă să dai vina pe o persoană pentru fiecare rezultat. Înseamnă să examinăm cuvintele, acțiunile și stările de spirit pe care le putem schimba printre nenumăratele cauze și condiții care acționează.

Bunăstarea materială, sănătatea și pacea sunt condiții prețioase care susțin viața. Budismul nu ignoră o asemenea fericire obișnuită. Învață, totuși, că pur și simplu a obține mai mult nu poate înlătura toată neliniștea născută din lăcomie, mânie și ignoranță. Chiar și pe măsură ce posesiunile noastre cresc, mintea nu devine liniștită dacă frica de pierdere ne ține agățați.

Practica face așadar încă un pas, de la bunăstarea materială la bunăstarea interioară. Mulțumirea care recunoaște ceea ce este deja prezent, stabilitatea care revine după ce suntem zguduiți și generozitatea care împărtășește bucuria cu ceilalți sunt binecuvântări ale minții. Pe măsură ce mintea devine mai calmă, trecem dincolo de a vedea doar rezultatul pe care ni-l dorim și percepem mai clar cum cauzele duc la rezultate.

Înțelepciunea în sine este o binecuvântare, nu un secret pentru a obține mai mult. Este capacitatea de a discerne de ce să te ții și ce să eliberezi. Vede că lăcomia se ridică fără a fi condus imediat de ea, vede că mânia se ridică fără să adauge rău și se dă înapoi de la ignoranța care tratează propria noastră concepție ca fiind întregul adevăr. Pe măsură ce această înțelepciune devine mai strălucitoare, stăpânirea lăcomiei, a furiei și a ignoranței se slăbește treptat.

Nu este nevoie să transformăm pacea eliberării într-o posesie specială care trebuie dobândită dintr-o dată. Cultivarea cauzelor benefice este un început, cultivarea minții este un proces, iar înțelepciunea iluminatoare indică împlinirea căii. Când creăm o cauză benefică astăzi și observăm, de asemenea, mintea care se agață de rezultatul ei, facem un pas către o mai mare libertate.

Cea mai mare binecuvântare nu poate fi măsurată doar după cât de mult avem. Cel mai mare succes nu este doar să primim tot ceea ce ne dorim. Trecerea de la dorința de binecuvântare la o viață care cultivă cauze benefice, de la o astfel de viață la cultivarea minții și de la cultivarea minții către înțelepciune și libertate este modul în care mergem pe calea lui Buddha în viața de zi cu zi.