Sămânța credinței devine rod atunci când avem grijă de ea în fiecare zi.

Faptul că avem natura lui Buddha înseamnă că toată lumea are sămânța iluminării. Cu toate acestea, pentru o persoană obișnuită, nu este ușor să vezi imediat sămânța, să o experimentezi pe deplin și să ai o încredere neclintită în ea. Prin urmare, devotamentul nu este o dovadă completă de la început, ci un punct de plecare pentru a avea încredere în învățăturile corecte și a le confirma prin practică.

Este ușor de înțeles dacă te gândești la agricultură. Doar pentru că există semințe pe câmp nu înseamnă că vor da roade imediat. Trebuie să aveți încredere că există o sămânță, să pregătiți solul, să-l udați, să scoateți buruienile și să o lăsați să primească lumina soarelui. Când acest efort se acumulează, sămânța devine un vlăstar, iar vlăstarul crește și dă roade.

Natura lui Buddha este și ea așa. Credința că „există o sămânță a lui Buddha în mine” nu este o afirmație care oprește pe cineva să practice. Mai degrabă, este puterea care ne permite să avem grijă de inimile noastre în fiecare zi. A spune cu blândețe un cuvânt mic, a te opri când apare mânia și a face ceea ce trebuie făcut corect sunt toate practicile care au grijă de sămânța.

Chiar dacă încă îți lipsește experiența de primă mână, nu este nevoie să fii descurajat. Tot ce trebuie să faci este să crezi în cuvintele celor care și-au dat seama mai întâi și apoi să traduci acea credință în acțiunile de astăzi. Credința devine slabă când rămâne doar în gânduri, dar când este pusă în practică, devine o putere care schimbă viața.

Prin urmare, important este să nu te oprești doar să te gândești dacă există sau nu semințe. Este vorba de a crede în potențialul care a fost deja plantat și de a face lucrurile mici pe care le poți face astăzi. O inimă atât de grijulie în fiecare zi ne conduce către iluminare.