Ridicați vălul și vedeți înțelepciunea originară

În învățătura de astăzi, cel trezit se uită la toate ființele și consideră că este deopotrivă înduioșător și uimitor faptul că fiecare are capacitatea de a dezvălui înțelepciunea, dar poate să nu o recunoască. Învățătura exprimă așadar hotărârea de a arăta calea înțelepților și de a ajuta ființele să se elibereze de amăgire și atașament. În loc să prezentăm formularea scripturală făcută incertă prin transcrierea automată ca un citat exact, vom lua în considerare semnificația sa centrală în limbajul practicii de astăzi.

Aici, ignoranța nu înseamnă pur și simplu a avea puține cunoștințe sau a duce lipsă de inteligență. Înseamnă întunecarea minții care înțelege ceea ce se schimbă ca și cum ar fi permanent, tratează o parte ca un întreg și ne întărește sentimentele și gândurile în fapte înseși. Vedem cu ușurință doar ceea ce vrem să vedem și repetăm ​​judecăți familiare fără să observăm că au devenit un văl.

Amăgirea mărește un gând care nu a fost încă confirmat până nu pare a fi realitate. Atașamentul ne face să luăm acel gând, sentiment sau poziție drept „a mea”. Atunci devine dificil să vedem circumstanțele celeilalte persoane, numeroasele condiții care au modelat situația sau o altă cale care ne este încă deschisă. Înțelepciunea originară nu a dispărut; straturi adăugate de minte ne întunecă vederea.

Ridicarea vălului nu înseamnă ștergerea forțată a gândurilor sau a ne urî emoțiile. Începeți prin a întreba: „Ce am confirmat de fapt și ce am adăugat ca interpretare?” Când apare dorința, mânia sau frica, nu le îndepărtați ca și cum ar fi un păcat. Recunoașteți-le drept stări ale minții apărute din anumite condiții. Cu cât le vedem mai clar, cu atât avem mai mult spațiu pentru a nu ne lăsa purtați imediat de ele.

A spune că o persoană trezită ne învață calea nu înseamnă că cineva pune în noi înțelepciunea desăvârșită din afară. Cultivând vorbirea și acțiunea corectă, liniștind mintea și exersând într-un mod care luminează cauzele și consecințele, ajungem să vedem ceea ce nu am putut vedea înainte. Un profesor indică calea, dar parcurgerea ei pas cu pas și verificarea ei prin experiență este responsabilitatea fiecăruia.

Învățătura că toate ființele au posibilitatea de a se trezi ne cere, de asemenea, să nu privim cu dispreț pe nimeni. Nu vă definiți spunând: „Sunt pur și simplu cineva care nu poate face asta”. Nu vă întăriți viziunea asupra unei alte persoane spunând: „Acea persoană nu se va schimba niciodată”. Încrederea în posibilități nu este nici automulțumire, nici sentiment de superioritate. Ar trebui să conducă la o compasiune care ne respectă atât pe noi înșine, cât și pe ceilalți și care sprijină schimbarea benefică.

Nici cuvintele „înțelepciunea originară” nu trebuie luate ca o declarație că ne-am trezit deja complet. Așa cum o oglindă prăfuită nu se limpezește singură, amăgirea și atașamentul recurent trebuie examinate din nou și din nou. Acesta este și motivul pentru care ascultăm aceeași învățătură de mai multe ori. Când confirmăm din nou înțelegerea de ieri în cuvintele și acțiunile de astăzi, cunoașterea se adâncește în practică.

Căutați un lucru care vă ascunde mintea astăzi. Poate fi o judecată de care v-ați ținut mult timp, o dorință de recunoaștere sau o teamă greu de eliberat. În loc să încercați să o eliminați dintr-o dată, separați faptele de interpretare, ascultați încă o dată o altă persoană și alegeți o acțiune plină de compasiune disponibilă acum. Acolo unde un strat este eliberat, înțelepciunea se dezvăluie ca o direcție pentru viață.