O privire care strălucește asupra sinelui și îi ține pe ceilalți

Când ne uităm la noi înșine și când ne uităm la alții, este ușor să scoatem în evidență standarde diferite. Pentru propriile noastre greșeli, credem că au existat circumstanțe. Pentru propriile noastre neajunsuri, credem că au existat motive. Dar în fața greșelii altei persoane, o judecăm ca fiind lipsită sau neglijentă. Observarea acestei diferențe este începutul practicii.

Autojustificarea poate face mintea confortabilă pentru un moment. Dar atunci când se repetă același tipar, puterea de a lumina propria minte devine mai slabă, iar în relații apar mici crăpături. Practica nu este abilitatea de a-i judeca pe ceilalți mai corect. Este lucrarea de a privi mai întâi direcția propriei noastre minți înainte de a apărea judecata.

A ține pe alții în brațe nu înseamnă pur și simplu să lași orice greșit să treacă. S-ar putea să spunem ceea ce trebuie spus, dar nu reparăm neajunsurile celeilalte persoane ca întreaga lor identitate. Ne amintim că și noi suntem ființe care pot da naștere unei astfel de minți. Când adăugăm mai multă reflecție față de noi înșine și mai multă înțelegere față de ceilalți, compasiunea nu mai este un cuvânt abstract. Devine o adevărată putere în relații.

Ceea ce contează în această învățătură nu este decorarea forțată a minții sau încercarea de a o schimba totul dintr-o dată. Mai întâi observăm unde ne este prins mintea chiar acum și de acolo alegem un pas într-o direcție mai dreaptă. Practica nu este un eveniment special departe. Apare în expresiile, cuvintele, judecățile și considerația zilei.