Recunoașterea fericirii care e deja lângă tine

Fiecare dintre noi se străduiește să fie fericit. Să ne asigurăm cele necesare, să ne facem bine treaba și să tindem spre mai bine sunt lucruri absolut necesare în viață. Problema apare atunci când acest efort se lasă prins în comparație și în dorința de a fi recunoscuți. Când mintea privește mereu doar spre următoarea realizare și spre o fericire mai mare, ceea ce este deja prețios și aproape de noi devine invizibil doar pentru că ne este familiar.

Când auzim vești despre un dezastru sau o pierdere bruscă, ne amintim că zilele obișnuite care s-au derulat până ieri nu au fost niciodată ceva de la sine înțeles. Dar suferința altcuiva nu trebuie consumată doar ca pe o lecție pentru propria noastră recunoștință. Trebuie mai întâi să respectăm acea suferință ca suferință în sine și să lăsăm ca ea să ne conducă spre a avea mai multă grijă de oamenii și de viața de zi cu zi pe care încă le putem ocroti chiar acum.

Fericirea nu vine întotdeauna într-o formă care iese în evidență. Se poate ascunde și în clipe atât de familiare încât trecem pe lângă ele fără să le observăm — să mănânci liniștit o masă, să mergi pe propriile picioare, să simți aerul de după ploaie sau să știi că o persoană apropiată a trecut cu bine prin ziua respectivă. Avem tendința să observăm funcțiile obișnuite ale trupului abia atunci când devin dificile. Așadar, în loc să ne comparăm cu cei bolnavi sau cu cei care au pierdut ceva, locul potrivit de unde să pornim este să băgăm de seamă, cu grijă, funcțiile care ne sunt date chiar acum.

A prețui o zi obișnuită de azi nu înseamnă să renunțăm la dorința de a merge înainte sau să ne forțăm să vedem suferința drept ceva bun. Dimpotrivă, tocmai privirea limpede asupra vieții noastre de acum ne arată clar ce trebuie să ocrotim și ce trebuie să schimbăm. Mulțumirea nu este resemnare — este forța care ne împiedică să irosim, din nepăsare, ceea ce avem deja, pentru ca următorul nostru pas să poată fi ales cu înțelepciune.

Când mintea aleargă mereu spre un loc îndepărtat, oprește-te o clipă și privește în jurul tău. Privește copacul de pe drumul pe care mergi mereu, mâinile și picioarele care își fac din nou treaba azi, persoana care rămâne tăcută alături de tine — privește-le ca și cum le-ai vedea pentru prima dată. Ceea ce este prețios nu este ceva nou apărut; el se dezvăluie chiar în clipa în care recunoaștem ce ascunsese mintea noastră mereu grăbită.

Fericirea, odată observată, trebuie să ne conducă spre grijă. A spune mulțumesc, a împărți o masă, a avea grijă de ceea ce doare și a nu folosi cu nepăsare natura și lucrurile din jur — aceste gesturi mărunte sunt cele care ocrotesc o zi obișnuită. A recunoaște fericirea aflată acum lângă noi nu se oprește la propria noastră liniște; ea devine compasiune care tratează drept prețioasă și ziua celuilalt.