Natura lui Buddha este dezvăluită prin practică

Când oamenii vorbesc despre natura lui Buddha, poate fi ușor să o înțelegem ca și cum ceva ar fi deja ascuns în interiorul nostru. Acel fel de a vorbi uneori poate da putere practicii. Avem nevoie de credință că oricine se poate trezi, altfel calea se poate simți imposibilă. Dar dacă acea credință se întărește în gândul „Dețin o substanță neschimbătoare”, ea se îndepărtează de sensul budist de ne-sine și apariție dependentă.

Inima învățăturii de astăzi este să vedem cu atenție această diferență. Natura lui Buddha nu ar trebui să fie înțeleasă ca atman sau tratată ca ceva deținut. Este mai bine înțeleasă ca posibilitatea de trezire care devine clară atunci când practica și condițiile se întâlnesc corect. Prin studiu, urmărirea minții și eliberarea atașamentului, apare înțelepciunea. Ideea prețioasă este că această înțelepciune poate apărea, nu că un lucru terminat este deja depozitat în interiorul corpului.

Gândiți-vă la practica cu pensula. O lovitură vie nu este un obiect ascuns în interiorul periei. Hârtia, cerneala, respirația, puterea mâinii și practica repetată se întâlnesc și apoi apare o lovitură clară. A spune „oricine poate scrie” nu înseamnă că scrisul finalizat este deja în perie. Înseamnă că, antrenându-se corect, oricine poate produce un accident vascular cerebral clar.

Practica este aceeași. Trezirea nu este o comoară pe care o scoatem din interior. Este o cale revelată pe măsură ce cultivăm mintea, învățăm Dharma și continuăm conștientizarea moment de clipă. Credința în natura lui Buddha nu este, așadar, o vagă încredere în sine. Este puterea de a nu abandona practica care trebuie făcută astăzi.

Sunt două lucruri la care trebuie să fii atent. Unul rămâne în gândul „L-am deja” și devine liber în practică. Celălalt este să se hotărască „Nu am nimic” și să piardă calea. Învățătura naturii lui Buddha depășește ambele extreme. Ne spune că oricine poate deschide calea trezirii prin efort și condiții.