Priviți limpede cele trei rădăcini ale suferinței

Lăcomia nu este același lucru cu a căuta ceea ce ne trebuie pentru a trăi. Este mintea care crede că se poate simți în siguranță numai dacă are mai mult, chiar și atunci când are deja destul, și care se agață de oameni și de împrejurări ca să nu piardă ceea ce a dobândit. Cu cât ne agățăm mai strâns, cu atât ne temem mai mult de pierdere; când lucrurile nu merg după voia noastră, apare mânia.

Nici mânia nu este același lucru cu simpla simțire a disconfortului sau cu recunoașterea unei nedreptăți. Trebuie să oprim comportamentul dăunător și să stabilim limite clare. Totuși, când credem că ne putem proteja doar urând pe cineva sau când o singură izbucnire de mânie transformă o persoană întreagă într-un dușman permanent, mânia devine o condiție pentru o suferință și mai mare.

Amăgirea nu înseamnă doar a avea puține cunoștințe. Este neștiința care nu vede că totul se schimbă și apare în dependență de alte condiții și că alegerile noastre de acum modelează ceea ce urmează. Prinși de lăcomie, nu vedem cât de puțin durează mulțumirea; zguduiți de mânie, nu vedem rănile pe care le pot lăsa cuvintele și faptele noastre.

Cele trei otrăvuri nu acționează separat. Când dorința de a avea mai mult este împiedicată, apare mânia; când apare mânia, nu putem vedea limpede situația; iar cu cât vedem mai puțin limpede, cu atât ne agățăm din nou și îi învinovățim pe alții. Așadar, practica nu înseamnă reprimarea unei singure emoții care a ieșit la suprafață. Înseamnă observarea acestui lanț și îndreptarea următoarei verigi către o faptă benefică.

Generozitatea este practica ce se opune lăcomiei. Ea nu înseamnă doar împărțirea lucrurilor materiale, ci și a nu monopoliza timpul, spațiul, atenția sau recunoașterea. Când oferim ceva în măsura posibilităților noastre, atașamentul care îl numește „al meu” slăbește puțin.

Compasiunea nu înseamnă nici să înghițim mânia necondiționat, nici să îngăduim greșeala. Este dorința ca atât noi, cât și cealaltă persoană să fim eliberați de suferință: să oprim comportamentul dăunător fără a crea un nou rău prin ură. Puterea compasiunii stă în păstrarea distanței necesare fără a lăsa cuvintele și faptele noastre să devină crude.

Înțelepciunea luminează amăgirea. Ea nu confundă o stare a minții care a apărut cu ceea ce suntem, ci cercetează condițiile în care a apărut și rezultatele la care poate duce. Când apare lăcomia, observați ceea ce este deja suficient. Când apare mânia, liniștiți mai întâi respirația și trupul, apoi deosebiți faptele de interpretări. Văzând astfel cauzele și consecințele, dobândim spațiu pentru a alege.

Nirvana nu poate fi urmărită ca și cum ar fi încă o posesiune deosebită. Pe măsură ce slăbim treptat lăcomia, mânia și amăgirea acolo unde ne aflăm astăzi și punem în faptă generozitatea, compasiunea și înțelepciunea, mintea este mai puțin purtată de impulsuri și devine mai liberă. Practica nu înseamnă să pretindem că suntem persoane în care cele trei otrăvuri nu apar niciodată. Este o viață statornică în care le observăm apariția și revenim la ceea ce este benefic.