Calea se deschide doar când o parcurgem

Când studiem natura lui Buddha și adevărata natură, putem oscila între cuvintele „Este deja complet” și „Ne trezim prin practică”. O parte ne oferă o credință constantă, în timp ce cealaltă ne amintește de importanța efortului real.

Mai important decât alegerea rapidă a unei explicații este îngrijirea minții aici și acum. Trebuie să observăm că mintea este atrasă de suferințe și obiceiuri, să ascultăm și să reflectăm corect și să exersăm constant, astfel încât ochiul înțelepciunii să se poată deschide.

Gândiți-vă să mergeți spre un izvor de munte. Chiar dacă în față este marcat un izvor, nu putem întâlni apa fără să mergem. Chiar dacă nu suntem pe deplin siguri că este acolo, trebuie totuși să examinăm calea pas la un pas. Credința ne încurajează pașii, dar nu merge în locul nostru.

Practica este aceeași. Încrederea în posibilități ne împiedică să renunțăm la studiu. Dar calea nu se deschide dacă doar păstrăm credință și nu îngrijim mintea. Trebuie să auzim învățătura potrivită, să observăm atașamentele familiare și să ne rafinăm cuvintele și acțiunile în fiecare zi.

Uneori, o singură discuție Dharma deschide poarta înțelepciunii. Totuși, avem nevoie și de disponibilitatea de a-l primi și de practica care continuă ulterior în viața de zi cu zi. A trezi nu înseamnă a câștiga o ceartă; este o schimbare în modul în care trăim.

Concluzia, deci, este simplă. Dacă credem că trezirea este deja prezentă, mai trebuie să exersăm. Dacă credem că înțelepciunea este nou învățată, mai trebuie să exersăm. Indiferent de explicația pe care o alegem, nu putem evita procesul de îngrijire a minții și de iluminare a înțelepciunii. Un pas de practică deschide următorul.