Necazurile sunt eliberate când sunt văzute clar

Când studiem suferințele, deseori începem cu gândul că ele trebuie eliminate. Totuși, dacă pur și simplu îi respingem sau refuzăm să privim, este dificil să înțelegem ce face mintea. Mai întâi trebuie să vedem clar ce a apărut.

Lăcomia colorează ceea ce vedem cu dorința de a poseda mai mult. Furia face ca oamenii și situațiile să pară dure. Amăgirea conține gânduri familiare ca și cum ar fi fapte. În acele momente, acționăm cu ușurință în funcție de culoarea adăugată de minte, mai degrabă decât de lumea așa cum este.

Imaginează-ți că te uiți afară prin trei straturi de sticlă colorată. Cu o culoare diferită pe fiecare foaie, aceeași vedere pare complet diferită. Învinovățirea peisajului nu înlătură culorile. Trebuie să observăm ce foaie ne acoperă vederea și să le dăm deoparte una câte una.

Practica este aceeași. Nu ascundem faptul că a apărut furia. Observăm sincer că dorința trage mintea și chiar ne uităm din nou la gândul că avem dreptate. Conștientizarea nu justifică o suferință; creează loc pentru a nu fi purtat de ea.

Un vechi obicei poate să nu dispară după ce a fost văzut o dată. Când aceeași stare apare din nou, o observăm din nou și facem o pauză înainte de a deveni vorbire sau acțiune. Preceptele și viața sănătoasă protejează această pauză, în timp ce înțelepciunea luminează ceea ce trebuie eliberat.

Nu ar trebui să folosim zicala că suferința este înțelepciunea ca o scuză pentru a urma suferința așa cum este. Când îi vedem natura și mișcarea corect, înțelepciunea se deschide fără a fi captată de ea. Ceea ce contează nu este să urăști suferința, ci să o vezi clar și să o eliberezi.

Practica, prin urmare, nu înseamnă doar așteptarea trezirii în viitorul îndepărtat. Așează un strat chiar acolo unde iau naștere lăcomia, mânia și amăgirea. Pe măsură ce culorile care acoperă mintea devin mai deschise, putem vedea oamenii și situațiile mai aproape așa cum sunt.