Emoțiile pot fi stăpânite

Oamenii spun adesea: „Așa e firea mea, dintotdeauna.” sau „La vârsta asta, cum să se mai schimbe cineva?” Este adevărat că înclinațiile și obiceiurile adânc înrădăcinate nu se schimbă ușor. Dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să acceptăm orice emoție apărută acum ca pe o soartă de neschimbat.

O emoție nu este întreaga mea ființă, ci un fenomen apărut acum în minte. Pot apărea furia, mâhnirea, teama și ura. Așa cum se schimbă vremea, se schimbă și condițiile minții: când condițiile se adună, apare o emoție, iar când condițiile se schimbă, ea se stinge.

Important aici nu este să negi emoția sau să o înăbuși. Dar nici să rostești imediat tot ce te îndeamnă emoția să spui. Conștientizarea înseamnă să recunoști, așa cum este, faptul că această emoție a apărut acum, și să o privești cu luare-aminte.

Dimpotrivă, dacă crezi imediat că emoția ești chiar tu, ea te poartă după sine. Dacă gândești „Eu sunt furia”, este ușor să confunzi cuvintele furiei cu cuvintele pe care trebuie să le rostești. Dar dacă privești astfel: „Acum, în mintea mea, se ridică furia”, se deschide un mic spațiu între emoție și acțiune. Acolo, în acel spațiu, începe practica.

Faptul că a apărut furia nu înseamnă că trebuie neapărat să-ți manifești furia. Poți, mai întâi, să conștientizezi că furia a apărut acum și să o privești o clipă. Chiar dacă forța emoției rămâne aceeași, apare libertatea de a alege dacă o vei revărsa sau nu în cuvinte și fapte.

În budism, conștientizarea nu înseamnă să privești emoția cu răceală, ca un simplu spectator. Înseamnă să vezi, cu înțelepciune, locul din care a apărut suferința și să îndrepți acea forță spre compasiune, astfel încât să nu te rănești nici pe tine, nici pe altcineva. Practica înseamnă să alegi cu discernământ următorul cuvânt și următoarea faptă, fără să fii purtat de emoție.

Emoțiile sunt asemenea norilor. Așa cum norii apar pe cer și apoi se risipesc, emoțiile apar și dispar în funcție de împrejurări. Cerul acoperit de nori nu devine el însuși un nor. Tot așa, faptul că furia se ridică în mintea mea nu înseamnă că eu însumi devin furia.

Dacă te agăți de o emoție, ea devine atașament; dacă o urmezi orbește, se transformă ușor în karma. Dar dacă o conștientizezi și o privești, aceeași emoție devine material de practică. Nu e nicio problemă dacă ți-ai dat seama puțin mai târziu. Dacă ai rostit deja cuvintele, reflectează asupra lor, iar data viitoare cultivă obiceiul de a conștientiza puțin mai devreme.

Personalitatea este urma unor obiceiuri îndelungate, iar emoția este o mișcare de moment. Dacă repeți conștientizarea acestor mișcări de moment, obiceiurile de reacție se schimbă. Iar când obiceiurile de reacție se schimbă, personalitatea, relațiile și direcția vieții se pot schimba, treptat, și ele.

Așadar, practica nu înseamnă să devii o persoană care nu simte nicio emoție. Înseamnă să devii o persoană care știe când apare o emoție, care nu se lasă purtată de ea și care poate alege următoarea faptă cu compasiune și înțelepciune. Nu este vorba despre a înlătura emoția, ci despre a deveni stăpânul ei.