Eliberarea de sinele discriminator

Tot ce vedem apare, se schimbă și trece. Oamenii și lucrurile, gândurile și sentimentele nu rămân niciodată exact în aceeași formă. Totuși, cuvântul de azi explică faptul că, dacă urmăm doar această schimbare, este greu să cunoaștem pe deplin natura adevărată a tuturor lucrurilor. Doar atunci când nu suntem prinși de aparența apariției și încetării putem privi în realitatea care nu poate fi împărțită în apariție și încetare.

A înțelege acest principiu doar ca cunoaștere nu este suficient. În clipa în care ne agățăm de gândul «eu cunosc adevărul», sinele care cunoaște și obiectul cunoscut se despart din nou în două. Privind prin gândirea discriminatorie potrivit căreia sinele și obiectul există separat, vedem doar diferențele care apar la suprafață. Pentru a ne trezi la semnul egalității fără diferență, trebuie să încetăm să mai ținem chiar subiectul care privește și judecă drept ceva fix și solid.

Aceasta nu înseamnă să nu vezi și să nu gândești deloc nimic. Observația continuă să aibă loc, dar fără a pune înainte gândul «eu observ». Este o stare în care conștientizarea este clară, dar acea conștientizare nu este revendicată drept «a mea» — călugărul o leagă de non-minte. Nu este vorba despre a forța mintea să se golească, ci despre practica de a lăsa jos forța care, în interiorul minții, împarte neîncetat sinele de celălalt, binele de rău, câștigul de pierdere.

Gândește-te la o școală. O școală, profesorii ei, elevii și cărțile sunt toate necesare pentru a învăța. Dar clădirea în sine, un titlu sau grosimea unei cărți nu sunt esența învățării. Ceea ce contează este învățarea și trezirea reale care au loc prin toate aceste condiții. În același fel, formele și explicațiile practicii sunt unelte care indică drumul. Nu te opri la a ține degetul — privește direct la adevărul spre care arată.

Cuvinte precum «natura de buddha» sau «trezire» devin, la rândul lor, un alt obiect în clipa în care ne gândim la ele ca la lucruri care există separat. Un concept poate arăta o direcție, dar conceptul în sine nu este adevărul. Această practică a ceea ce se află dincolo de apariție și încetare nu înseamnă a căuta, printre înfățișări mereu schimbătoare, încă un obiect neschimbător. Este mai degrabă o ieșire din chiar cadrul gândirii discriminatorii care caută obiecte și se agață de ele.

Acest cuvânt poate suna dificil și înalt. Așa că începe astăzi de la o clipă mică. Când, privind pe cineva, apare o judecată, nu urma doar conținutul acelei judecăți — privește și locul în care apare gândul «așa văd eu această persoană». Nu învinovăți nici acest sine care privește; observă în tăcere cum gândirea discriminatorie apare și apoi trece.