Vedem plăcerea și antipatia așa cum sunt

Mintea dă naștere plăcerii și, de asemenea, dă naștere la antipatie. Aceste mișcări apar și dispar în funcție de condiții, la fel ca fenomenele naturale. Când vine primăvara, o știm ca primăvară; când vine vara, o știm ca vară. În același mod, învățăm mai întâi să observăm vremea minții așa cum este.

Problema mai profundă este adesea nu să-ți placi sau să nu-ți placi în sine, ci a doua minte care urmează. Când apare un sentiment plăcut și spunem: „Trebuie să am asta”, acesta devine atașament. Când apare un sentiment neplăcut și spunem: „Acesta trebuie să dispară”, acesta devine aversiune. Când mintea creează o altă reacție peste prima, suferința devine mai profundă.

Practica, prin urmare, nu este opera de ștergere a emoțiilor. Când apare dragostea, să știi că dragostea a apărut. Când apare antipatia, știți că a apărut antipatie. Dar nu rămâne acolo făcând un eu fix, un altul fix și o poveste mai mare. Ceea ce apare prin condiții poate fi, de asemenea, lăsat să treacă prin condiții.

Meditația respirației funcționează în același mod. Când respirația intră, să știi că intră. Când se stinge, să știi că se stinge. Nu adăugăm „bine” sau „rău”, „am făcut bine” sau „am eșuat”. Cunoaștem pur și simplu fenomenul care se întâmplă acum. Gândurile și emoțiile din minte pot fi văzute în același mod.

Practica de astăzi nu forțează mintea la ascultare. Este să înveți să cunoști mintea în mod clar. Priviți cu atenție fiecare condiție și nu creați atașament sau aversiune inutile pe deasupra. Când observăm că ne place și antipatice pe măsură ce trec, mintea se întoarce încet la fluxul său natural.