Învățând impermanența, vedem natura originală
Când studiem budismul, întâlnim uneori învățături care sună opus unul față de celălalt. Pe de o parte, auzim că toate lucrurile se schimbă, că agățarea aduce suferință și că nu există un eu fix. Pe de altă parte, auzim că fiecare ființă are natura lui Buddha și că virtuțile nirvanei sunt permanența, bucuria, adevăratul sine și puritatea. Auzite doar la suprafață, acestea pot simți că se ciocnesc.
Dar aceste două învățături luminează același loc din direcții diferite. Studiul impermanenței, suferinței și non-sinelui elimină obiceiul de a se agăța de fenomene. Corpul, sentimentele, relațiile și gândurile continuă să se schimbe. Când ținem ceea ce se schimbă ca și cum ar fi al meu veșnic, mintea este în curând legată de suferință. Deci mai întâi trebuie să vedem ce se schimbă ca schimbare.
Acest studiu este ca un medicament amar. Medicina este amară, dar este necesară pentru a vindeca boala. În timp ce boala rămâne, este posibil să fie nevoie să întrerupem ceea ce vrem să mâncăm și să așteptăm ca medicamentul să-și facă treaba. În același mod, când otrava agățarii rămâne în minte, învățătura „și aceasta se schimbă; nici aceasta nu poate fi ținută”, poate avea la început un gust amar. Totuși, învățătura nu neagă viața. Este un mijloc priceput care vindecă boala de agățare.
Când agățarea se slăbește puțin câte puțin, un alt loc devine vizibil. Asta nu înseamnă că fenomenele sunt permanente. Înseamnă că atunci când nu ne agățăm de fenomene în schimbare, înțelepciunea care cunoaște schimbarea devine clară și apare natura inițial clară. Natura lui Buddha nu este un eu dur pe care îl detin. Este posibilitatea de trezire care poate apărea la oricine atunci când agățarea se îndepărtează.
Deci cele trei semne și învățătura naturii lui Buddha nu se luptă între ele. Cele trei semne vindecă mintea care se apucă, iar natura lui Buddha arată locul luminos spre care se îndreaptă acea vindecare. Când învățăm cu adevărat impermanența, nu devenim nihiliști. Devenim mai profund liberi. Când eliberăm ceea ce trebuie eliberat, luminozitatea care era deja prezentă devine puțin mai clară.
Învățăturile despre impermanență, suferință și non-sine nu sunt menite să facă viața să pară goală. Sunt mijloace iscusite care lasă mintea să se odihnească de la agățarea de fenomene în schimbare și să-și vadă natura inițial strălucitoare. Pe măsură ce mintea strânsă se slăbește, natura lui Buddha apare mai clar.
