De la a ivi mintea la mintea care se ivește de la sine

Când pui în ordine ceea ce ai citit și ai studiat, poți privi înapoi mai târziu și vedea ce ai practicat. Practica nu se oprește la citit. A cerceta sensul și a-l așeza în ordine devine temelia pentru a continua. Acum treci la capitolul următor și privești ceva mai departe învățătura despre non-gând (munyeom) și lucrarea minții.

În tradiția Seon, Sutra Lankavatara a fost inițial scriptura principală, dar după Al Cincilea Patriarh, Hongin Sunim, Sutra Diamantului a ajuns să stea în centru. Una dintre învățăturile ei de bază este: „Ivește mintea fără a te opri nicăieri.” Se povestește că Al Șaselea Patriarh, Hyeneung Sunim, pe atunci tăietor de lemne, a auzit acest pasaj în locul unde vindea lemne de foc și s-a trezit îndată la miezul lui. Este o poveste aproape de legendă, dar arată și cât de deschisă tuturor și cât de universală este învățătura Sutrei Diamantului.

Învățătura „Ivește mintea fără a te opri nicăieri” poate fi cercetată din locul practicii și din locul trezirii. Ca practicant, trebuie să ivești acea minte fără a te opri. După trezire, acea minte care nu se oprește nicăieri se ivește de la sine. Între „ivește mintea” și „mintea se ivește” este o mare diferență. Prima înseamnă a depune efort și a practica pentru ca ea să se petreacă; a doua înseamnă că, prin trezire, acea minte lucrează firesc.

Înainte de trezire rămân gândirea discriminatorie, atașamentul și obiceiurile exersate îndelung. Când întâlnești ceva plăcut, îl apuci; când întâlnești ceva neplăcut, îl respingi. Te bucuri la laudă și te clatini la blam. De aceea trebuie să privești înapoi la tine însuți și să te străduiești să nu fii târât de o asemenea minte. Practica înseamnă a ivi compasiunea și mintea bodhi (bodhicitta) fără a te opri în ceea ce vezi, nici în sunet, miros, gust, atingere sau gând, fără a te agăța de trecut, prezent sau viitor și fără a te opri în gândul „eu”.

Când rămân gândirea discriminatorie, atașamentul și agățarea, mintea se clatină tare. În unele situații te înfurii foarte tare; față de unele obiecte se ivește un atașament puternic și nu vrei să le lași. Acolo unde nu te-ai trezit încă, astfel de minți se pot ivi. Atunci este nevoie de efortul de a privi mintea și de a o îngriji. În loc să fii târât pe măsură ce se ivesc mânia sau atașamentul, practici ca să te poți depărta de acea minte.

După trezire, liberă de piedica agățării și a atașamentului, mintea care nu se oprește nicăieri lucrează de la sine. Nu e nevoie să stârnești intenționat mintea gândind: „Nu trebuie să mă agăț”, „Trebuie să ivesc compasiune”, „Nu trebuie să mă înfurii”, „Nu trebuie să disting”. Pur și simplu devine așa, firesc. Faptul că Hyeneung Sunim s-a trezit la fraza „Ivește mintea fără a te opri nicăieri” poate fi înțeles ca însemnând că a văzut lucrarea unei minți care nu este ținută de nimic și nu este prinsă în gândire discriminatorie, atașament sau amăgire.

Înainte de trezire exersezi non-oprirea (muju), a nu te opri nicăieri. După trezire, această non-oprire devine viața însăși. Depășești etapa străduinței de a nu te opri și trăiești fără piedici, neprins de niciun gând. Mintea lucrează firesc, dar nu se lipește de nimic.

Această învățătură va continua încă câteva zile. Ceea ce nu trebuie să scapi aici este că în etapa practicii este nevoie de efort. Fiindcă mintea de după trezire lucrează liber și de la sine, nu rezultă că și practica ta de acum se petrece de la sine. Acolo unde nu te-ai trezit încă, este greu să înțelegi pe deplin acea stare firească a minții. De fiecare dată când vezi, auzi, miroși sau simți, mintea produce multe reacții. Trebuie să privești înapoi ca să nu fii prins de ele și să depui efortul de a trece dincolo de piedici. Mintea care va deveni firească după trezire este, deocamdată, ceva ce cultivi prin practică.